Capitolul 3 – Țara din Vis (Moldova)

capitolul 4 - tara din vis
Capitolul 4 – O aniversare perfectă (Grecia)
November 3, 2019
capitolul 2 - tara din vis
Capitolul 2 – Țara rădăcinilor noastre (Italia)
November 4, 2019

Capitolul 3 – Țara din Vis (Moldova)

capitolul moldova - tara din vis

O vacanță în retina timpului

Era o zi minunată de mai, când primăvara își făcea simțită prezența prin farmecul, splendoarea și parfumul naturii înflorite. În holul liceului îți atrăgea atenția avizul despre desfășurarea unui concurs. Principalul punct de atracție al acestui concurs era valoarea premiului acordat: o excursie la Brașov – orașul care respiră atâta istorie și cultură, orașul-model, orașul adorat pentru atmosfera sa unică și pentru fiorul nedeslușit ce ți-l provoacă. Este imposibil să nu te îndrăgostești de el!

Un grup din clasă, format din Maria, Ruby, Camelia, Anais, Delia, Matei, Gabi, Alex, Dan și Angel, a decis să profite de această oportunitate. Copiii erau conștienți că succesul presupunea multă muncă, implicare, efort, ambiție, perseverență și responsabilitate. Aveau un scop bine stabilit: să se evidențieze printre ceilalți concurenți.

După ce au trecut cu brio toate etapele riguroase ale concursului, au fost desemnați câștigători. Pentru ei a fost o zi nemaipomenită, plină de energie pozitivă, motivație și multă inspirație pentru viitoarele concursuri. Au înțeles că inițiativa din partea lor era dovada că potențial există, iar valorificarea acestuia este o necesitate. Erau atât de mândri! Au trăit emoțiile cu maximă intensitate.

În excursie au plecat din Chișinău, cu autocarul, pe 19 iunie 2019, ora 22:00 și, cum vă spuneam, călătorii câștigători erau cinci fete: Anais, Maria, Camelia, Ruby, Delia și cinci băieți: Matei, Gabi, Alex, Dan și Angel. Iscusința și înțelpciunea îi sunt tipice cel mai mult Mariei. Ea este o fată destul de mândră de propriile succese, dar timiditatea ce o are în interior îi strică mult exteriorul.

Anais e o fată visătoare, zâmbește și este fericită, se împrietenește la fugă. Frumusețea nu îi lipsește, este deșteaptă, onestă, modestă, iar să pârască nici nu știe cum. Niciodată n-a trădat, din contră, i-a ajutat cât de mult a putut pe alții.

Camelia e curajoasă, comunicativă, îndrăzneață, doar singurătatea nu îi e niciodată pe placul ei. Prieteni are puțini, dar îi sunt tovarăși până la moarte. S-au ajutat și în cele mai grele momente ale vieții, vorba aceea nu se uită nicidecum: „Nu cantitatea contează, ci calitatea.” Chiar și Camelia, la rândul său, a învățat de la prietenii ei cum să se schimbe și să devină o fată atât de simplă, de modestă și săritoare la nevoie.

Ruby este certăreață, înnebunită după rochii, cercei, pantofi eleganți, machiaj sau ojă. Face absolut orice doar să le aibă sub controlul ei, dar, cu toate astea, nu îi lipsește potențialul de a învăța extraordinar la toate disciplinele. Chiar de nu îți vine a crede, mai și citește suplimentar din proprie inițiativă. Ruby adoră să citească la umbra copacilor plini de frumusețe sau în casă, ascultând muzică clasică. Ea e frumoasă atât în exterior, cât și în interior, pentru că i-a ajutat pe mulți prieteni la momente grele. Se consideră o prietenă devotată și o fată ce învață bine.

Delia este timidă, dar plină de potențial. E sigură pe propriile eforturi și nu se plânge nimănui de momentele grele ce le are uneori în viață. Nu e nici vorbăreață, nici plângăcioasă, vede lucrurile așa cum sunt și se bucură de ele. Îi place școala, dar, cu toate că se înțelege bine cu ceilalți,  îi place singurătatea.

Matei e pasionat de pian, vioară, fluier și la chitară știe a cânta. E  un băiat cult, onest are și un suflet blând și firav. Se înțelege cu absolut toți colegii de clasă, însă cel mai mult îi place singurătatea, fiindcă așa poate să își stăpânească propriile gânduri și să le aranjeze la locul lor. Matei este un băiat talentat, pentru că știe să scrie și poezii frumoase.

Dan e foarte obraznic și distrat, jucăuș, uneori și enervant, dar, să vezi și să nu crezi, este talentat la eseuri, iar la poezii e cel mai bun din clasă. A participat la diferite concursuri la română sau la alte materii, în cadrul cărora a scris cărți ori a lucrat în grup și a câștigat. Chiar dacă e prea distrat, are oricum câțiva prieteni care îl mai stăpânesc când exagerează în unele lucruri. Cu toate acestea, cunoaște foarte multe din cărți, fiind un cititor înrăit și iubitor de literatură universală și de istorie a românilor.

Gabi este un băiat blond și înalt, frumos, prietenos și elegant. Îi place să își scrie gândurile în carnetul său personal, acolo își păstrează toate secretele, pentru ca ceea ce gândește să nu se împrăștie peste tot. Le ține pe toate ascunse și prinse cu un lacăt, pe care doar el îl poate deschide. Trecutul nu și-l uită, nu crede în legende ori povești. Privește doar realitatea și îi cam place ce reușește să facă în viața sa.

În jurul orei trei noaptea autocarul a ajuns la „Vila Iancului”, unde tinerii aveau să stea o vară întreagă. Unii erau atât de obosiți după drumul lung, încât s-au culcat în pat fără să își schimbe hainele, iar noaptea au avut niște vise minunate.                     

În dimineața următoare, ghidul a anunțat că la ora 14:00 va fi excursia la Castelul Bran. Cei care au auzit s-au bucurat nespus de mult și au plecat în camerele lor pentru a se pregăti de plecare. Alex, care era deja gata, pur și simplu s-a așezat pe pat, a luat cartea lui preferată și a început să citească. Dar Ruby nu i-a permis  să citească mai departe. Să vă spun cum? Ea, cea care iubea să arate frumos și elegant, nu putea să decidă ce rochie să îmbrace, deoarece erau prea multe. Și Alex, cel care iubea liniștea, nu a mai putut suporta zarva și a ieșit în curte, deoarece credea că în timpul acesta nimeni nu va fi afară. S-a așezat într-un colț mai liniștit și și-a continuat cititul. Dar, pe neașteptate, în curte au ieșit și prietenii lui, Alex și Matei, ca să cânte la vioară.  Fiind politicos, Matei, văzându-l pe amicul său citind, s-a dus să cânte într-un loc mai îndepărtat (mai exact, pe terenul de fotbal), iar lui Alex, auzind melodia lină și duioasă a prietenului său, i-a fost și mai plăcut să citească. Poate vă întrebați ce se petrecea cu ceilalți… ei bine, încă dormeau, deoarece la sosire, după ce toți s-au culcat, ei au jucat FIFA pe Playstation.        

A venit și ceasul plecării la Bran. Toți și-au luat doar ceea ce credeau că le va fi necesar: Alex, cartea, Gabi și-a luat o geantă mare cu mâncare, ca să își potolească pe drum foamea lui și a prietenilor săi, Matei nu a uitat să își ia fluierul, pentru ca să-i veselească pe toți, Ruby și-a luat un ruj și rimel, Camelia, un megafon, deoarece cu o zi în urmă a mâncat șase înghețate cu vanilie și acum vocea ei aproape dispăruse, Delia își luase un acumulator pentru telefoane și un WIFI – modem pentru ca să fie internet peste tot, Maria, un caiet de exerciții, iar Angel și Anais, câte o inimioară. Doar Dan avea un bagaj ciudat, deoarece el își luase valiza lui cea mare cu care a venit la Brașov.

– De ce îți trebuie acest valizoi? l-a întrebat Matei.

– După excursie vreau să rămân vreo două ore la nanii mei, care locuiesc aici. Ei au mulți copii, iar aici sunt cadourile pentru dânșii, i-a răspuns Dan.

Dar, în realitate, el voia să le facă o farsă amicilor săi și aici erau lucrurile ce îi trebuiau pentru aceasta: o cutie cu produse cosmetice, o proteză cu dinți de vampir, o haină de vampir și un aparat vizual 7D.

În drum spre castel, prin fața lor a trecut o pisică neagră. Fetele s-au dus repede să o mângâie, dar băieții au rostit:

– Nu o atingeți, e blestemată!!!

La această reacție, fetele îmbufnate au răspuns:

– Voi sunteți blestemați, noi nu credem în așa ceva, sunt doar niște prostii!

– Cum vreți, paza bună trece primejdia rea, răspunseră băieții.

Adolescenții își continuau drumul, când, deodată, trăsni puternic. Fetele speriate au început a țipa.

– Ce? V-ați speriat? râdeau ei.

– Voi sunteți bărbați, trebuie să ne apărați!

– Da, cum să nu! spuneau ei chicotind.

În fine, voiau să bată la poartă, dar poarta se deschise singură. Fetele se uitau speriate, iar băieții se uitau cu indiferență. Când, pe la spate, se strecură ca o fantomă, o fată i-a speriat. Desigur că au tresărit un pic.

– Hai să intrăm în castel! spuse un băiat.

– Tu ești nebun sau ce ai?

– Păi de ce am venit aici?

După câteva minute, le-au convins pe fete să intre în castel. Au intrat, dar ce să vezi, frate, erau trei fantome ce urlau pe acolo!

– Fantomeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

– Păi v-am zis să nu atingeți pisica neagră!

De fapt, nu era nicio fantomă, era doar ghidul care era înfășurat într-o mantie albă pentru a amplifica atmosfera, să fie mai mistică. După ce tinerii au intrat în castel, mare le-a fost uimirea, ascultând ghidul cu interes și setoși de istoria plină de mistere a locului în care se presupunea că mai bântuiau spirite.

– Castelul Bran sau, cum le place amatorilor de senzații, Castelul lui Dracula, ridicat aici cu mai bine de 600 de ani în urmă, păstrează și transmite vizitatorilor ceva din mândria cavalerilor care i-au călcat pragul în vremurile sale. Se află la mai puțin de 30 de kilometri de Brașov, construit pe o stâncă, într-un amplasament-cheie din punct de vedere strategic. Este un muzeu ce se întinde pe cele patru etaje ale castelului. Aici sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea Rucăr-Bran.

Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept „Castelul lui Dracula”, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea, legenda pare să fie mai puternică decât realitatea, aici turnându-se celebrul film „Interviu cu un vampir ”, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir ale voievodului muntean. În anul 2000, Castelul Bran a fost revendicat de Dominic de Habsburg și de surorile sale, Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, moștenitorii castelului, care au devenit proprietarii castelului și ai domeniului aferent în urma unei decizii guvernamentale de retrocedare. Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă trei ani, până pe 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială a muzeului a fost la 1 iunie 2009. Istoria spune că un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noiembrie 1377 în Zvolen confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran. Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge „în mâinile noastre”, atunci, vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o „nouă cetate de piatră” permite deducția că fortificația de piatră ce urma să fie edificată pe acest loc a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, ar fi fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211–1225. Ea este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea, teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.

În anul 1395, Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său. În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Bran rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419. În anul 1427, Castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498, cetatea a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Brașovului. În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din țară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice în 1956, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

După ce ghidul termină de povestit istoria Castelului Bran, Dan a mimat sunetul telefonului său și a zis:

 – Mă sună bunica. Mă duc într-un colțișor mai îndepărtat, să nu vă încurc.                                                          

 S-a îndepărtat de toți și a început pregătirile pentru farsă. Special pentru aceasta, prietenul lui din Brașov, care era elev de nota „10”,  i-a construit un sicriu pe care a scris „Vlad Dracula” și l-a pus la umezeală pentru a-l putrezi, ca să pară chiar de pe timpurile lui Vlad Țepeș. Înainte ca ceilalți să vină, el a pus sicriul într-un colț și a fugit grăbit. În timp ce toți admirau castelul, Gabi a întrebat:

– Unde-i Dan? De ce nu vine? Cum poate atâta timp să vorbească cu bunica, nu înțeleg!

– Poate s-a rătăcit din cauza întunericului, a spus Matei.

– Sau poate l-a mâncat Dracula! a spus speriată Anais.

– Dracula nu există! au exclamat Alex, Angel și Gabi.

– Atunci, de ce nu vine Dan? a întrebat Delia.

– Nu avem timp să ghicim de ce nu vine, a răspuns Matei. Trebuie să-l căutăm!

– Atunci, să mergem! a exclamat Angel.

Au trecut câteva clipe, și el iar a sărit cu vorba:

– Veniți sau vă este frică?

Și, în clipa aceea, din neatenție, s-a împiedicat de o funie care a deschis sicriul fals al lui Dracula, iar Angel a zărit în fața sa un bilețel.

– Am găsit un bilețel, a spus el.

– Dă-l încoace să-l citesc, a spus Alex.

Pe bilețel scria: „Vă scrie Vlad Dracula. Voi îl căutați pe amicul vostru, Dan. HA-HA-HA, nu am mai auzit în viața mea o prostie atât de mare! Nu-l veți mai găsi, deoarece eu i-am băut tot sângele. El mi-a fost felul principal, iar voi îmi veți fi desertul. HA-HA-HA! ADIO!”

În clipa aceea, niște lilieci zburători, apăruți cu ajutorul aparatului vizual 7D al lui Dan, au inundat încăperea și au dat buzna peste capetele turiștilor, speriindu-i. Frica enormă simțită de Maria a făcut-o să privească într-o parte și atunci ea văzu că în sicriu nu era nimeni. Se grăbi să le spună tuturor, dar, în acea clipă, în spatele lui Anais, s-a arătat Dracula, care voia s-o muște cu dinții lui ascuțiți. O muzica sinistră răsună înfiorător prin tot castelul:

Uite c-a venit Dracula!

Muhahahaha!

A venit să soarbă sânge.

Muhahahaha!

E flămând și furios.

Muhahahaha!

Cu ochii roșii, dubios.

Muhahahaha!

Și aleargă prin castel.

Muhahahaha!

Voi, speriați, strigați la el.

Muhahahaha!

Dar, deodată, a luminat.

Muhahahaha!

Un fulger absolut.

Muhahahaha!

(Vampirul)

Mulțimea îngrozită de cele văzute și auzite se puse pe fugă de le săreau scântei de sub tălpi, dar, în scurt timp, au fost blocați într-un colț al sălii. Delia a luat megafonul din mâinile Cameliei și era cât pe ce să strige după ajutor, când, deodată, Dan își scoase masca și, recunoscând că le-a făcut o farsă, s-a amuzat pe seama lor:

– Ha, naivilor! Chiar ați crezut că sunt Dracula? HA-HA-HA!

În timp ce toți își reveneau după farsa lui Dan, Gabi scria în carnetul său (material pentru cartea lui era destul). Toți erau epuizați, doar Camelia a avut de beneficiat în urma farsei, i-a apărut vocea.

Revenind la hotel, pe la vreo cinci seara, au avut o discuție aprinsă, în urma căreia Dan a înțeles că farsa lui de groază era cât pe ce să-l lase fără prieteni.

Cum au ajuns la vilă, Anais și Angel și-au întâlnit privirile și o scânteie a izbucnit în acel moment. Însă Angel nu i-a acordat nicio atenție, știind că nu are șanse la capitolul dragoste, deoarece Anais era cea mai frumoasă, chiar fără machiaj, și toți băieții încercau să-și exprime sentimentele față de ea. Ei se întreceau prin cele mai ingenioase metode de a o curta și de a dobândi dragostea ei. Anais își lăsă toți admiratorii și se apropie de Angel, care stătea retras într-un colț. Băiatului nu-i venea să creadă ochilor că ea stă în fața lui și îi vorbește. Au vorbit multe, câte-n lună și-n stele, nu puteau să se despartă, dar noaptea le îngreuna genele și a doua zi trebuiau să meargă să viziteze castelul Peleș.

Anais avu un vis… Se făcu că poartă o rochie elegantă, cu mii de străluciri asemenea ochilor săi, cu o geantă simplă, dar frumoasă și cu pantofi precum ai Cenușăresei la bal, așteptându-și cavalerul. Angel, ca un adevărat prinț, se îmbrăcă ca la o  încoronare. Perechea pornise spre Castelul Peleș. Pe drum ei se țineau de mână, discutau calm, privind cerul înstelat. La un moment dat, ei au simțit că sunt singuri pe pământ, față în față cu dragostea lor sub bolta cerească. Își doreau să continue la nesfârșit acest sentiment și acea senzație, dar, între timp, au ajuns la castel. Intrând în Peleș i-a învăluit un farmec nemaipomenit și magic. Anais se simțea ca o regină, iar Angel, ca un rege. Deasupra lor zburau îngerii ce le cântau o melodie. Îndrăgostiții au început să danseze lin, superb, iar în ochii lor se observa focul dragostei ce creștea la fiecare mișcare. Apoi au urmat cuvintele frumoase și declarațiile de iubire ce le-au așteptat amândoi de atât de mult timp. Au luat loc la o masă amenajată regește, cu zeci de bucate delicioase și cu sute de lumânări colorate. Castelul le aparținea lor, existau numai ei doi, îndrăgostiți și fericiți. Și, când totul trebuia să se finalizeze cu un sărut mult așteptat, se auzi un zgomot ciudat. Ea se trezise din farmecul visului.

 În dimineața aceea, grupul basarabenilor a mers să viziteze Brașovul, să descopere ce spun lespezile de piatră, ce șoptesc casele vechi cu o arhitectură ce te încântă și te trimite să călătorești în timp. Ce au descoperit tinerii aflăm din jurnalul lui Gabi:

„Dragul meu jurnal,

Azi, 22.06.2019… Minunea s-a întâmplat: România e o țară de vis, Brașovul m-a făcut să-i cad prizonier pentru toată viața, m-a cucerit… Centrul orașului Brașov nu este unul mare, dar cu siguranță este de neratat. Oferă diversitate, de la clădirea Modarom, pe care se pot vedea gloanțele de la Revoluția din ’89, și continuând pe strada Republicii până spre Poarta Schei, peste tot este plin de clădiri peste merită să arunci o privire. Aici se găsesc și cele mai importante monumente istorice, Piața Sfatului, cele mai drăguțe cafenele, restaurante, terase sau magazine, în cazul în care ai trecut pe listă și shoppingul.

Jurnalule, știi ce nu voi uita niciodată? Biserica Neagră este chiar lângă Piața Sfatului și sigur știi de ce se numește așa, nu? Denumirea o poartă din cauza unui incediu care a avut loc și a distrus atunci parțial monumentul. Dar de notat este că e cea mai mare biserică în stil gotic din România. O să vezi că interiorul ei este bine păstrat, găzduiește una dintre cele mai mari orgi din Europa de Est și a fost construită de comunitatea germană de aici. Tot colindând la pas acest oraș, unde crezi că i-am pierdut pe Anais și pe Angel ? Pe… Strada Sforii. Este printre subiectele favorite ale fotografilor, locul de întâlnire al îndrăgostiților și una dintre cele mai înguste străduțe ale Europei. Nu poți să treci prin Brașov și s-o omiți. Gândește-te că poți să întinzi brațele și să atingi marginile acesteia sau poți să te fotografiezi pe micul culoar fără să pierzi totuși din câmpul tău vizual muntele Tâmpa. Este foarte aproape și de zona Șchei.

Bunul meu prieten, dacă ajungi în Brașov și urci pe Tâmpa, o să poți să spui că ai fost o dată în viață în Carpații Orientali. Da, Tâmpa face parte din masivul Postăvaru și este înconjurat aproape în totalitate de… orașul Brașov! Dacă ai fost la restaurantul Sergiana și ai mâncat bine și tradițional, o plimbare pe traseul marcat până sus în vârf ți-ar prinde numai bine. Dacă însă nu vrei să arzi prea multe calorii, există varianta în care poți urca cu telecabina. E rapidă și… tot acolo ajungi. De la cei 960 de metri altitudine sigur o să îți faci o idee despre zidurile Cetății Brașov și împrejurimi și, oricum, priveliștea îți taie respirația. Și drumul de sub Tâmpa este unul drăguț, pe marginea zidului cetății, unde aerul este curat, iar bănci sunt din loc în loc, ca să te poți opri să admiri împrejurimile.

Profesoara mea de limba română va fi încântată să-i povestesc despre „Prima Școală Românească”. Da, la Brașov, veche de prin secolul al XI-lea. A fost mai întâi biserică, iar apoi a devenit școală. Oricum, scopul ei era acela de a te face om. Ce să mai… dacă ești prin preajmă, prin Șcheii Brașovului, intră la complexul muzeal și o să afli că cel mai mare mall al acestui oraș nu se numește degeaba „Coresi”. Aici, toate se leagă, iar curiozitatea ta nu trebuie lăsată nesatisfăcută. 

Mereu am fost pasionat de istorie. Brașovul este  împânzit de cetăți. Pentru că Transilvania trebuia păzită și pentru că diferitele coline din împrejurul munților ofereau poziția strategică perfectă pentru așa ceva. Așa că, la 15 km de Brașov, Cetatea Râșnov datează din secolul al XIVlea și fortificațiile sunt păstrate chiar bine. Plimbându-te printre ruine, ajungi sus, de unde poți admira împrejurimile. Aici se desfășoară și diferite festivaluri, precum: Festivalul de Film Istoric, Festivalul Medieval sau Rockstadt Extreme Fest. Pentru că nu poți sta în loc și îți arde de plimbări, pune pe listă și o drumeție prin locurile unde s-a filmat „Mihai Viteazul” și chiar „Cold Mountain”. Deci mergi pe urmele lui Jude Law și ale lui Nicole Kidman!”

După cină s-au adunat cu toții în curtea pensiunii, s-a decis să se organizeze un concurs la care să participe cu toții. Acest concurs avea loc la ora 18:00. Premiul era următorul: dacă câștigai, atunci, puteai să o săruți pe cea mai frumoasă fată. Pentru ei, aceasta era Anais. Pe ea mulți o admirau, dar știți bine că Angel o iubea. El voia să îi fie un prieten foarte bun, dar cel mai mult își dorea să îl iubească Anais. Când a auzit de acest concurs, și-a zis că aceasta va fi șansa lui de a o săruta, însă nu era chiar așa de simplu. Până la urmă, în competiție au rămas doar trei: Angel, Alex și Gabriel. Fiecare avea mari emoții, în special, Angel.

 Întrebările la concurs au fost:

1. Între ce străzi este localizată Strada Sforii, din ce an există și care este lățimea ei?

2. În ce an a fost construită „Casa Negustorilor” din Piața Sfatului? (1539-1545, la cererea soției judelui Brașovului)

3. Câte tuburi are orga Bisericii Negre? (4000 de tuburi)

4. Numiți sălile din Muzeul Primei Școli Românești din Brașov. (Sala „Anton Pann”, „Diaconu Coresi”)

5. Care sunt reperele Cetății Brașovului? (Poarta Ecaterinei, Bastionul și Canalul Graft, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Țesătorilor, Poarta Schei).

Toate întrebările ar fi trebuit să fie ușoare pentru ei, deoarece au vizitat ziua orașul, și ghidul le-a vorbit amănunțit despre fiecare monument istoric. Dar, pentru că nu au fost atenți, întrucât gândul le era la Anais, nu a fost simplu. La cele mai multe întrebări a răspuns Angel. Ultima întrebare i-a dat bătăi de cap și nu s-a descurcat, iar din această cauza nu a câștigat. După concurs el era trist și se gândea să facă un jurământ și să nu mai participe la un alt concurs. Anais se plimba cu fetele pe acolo, a auzit acest lucru și le-a spus fetelor să o aștepte.  Ea, fiind curioasă și cu un suflet bun și curat, s-a apropiat de el, întrebându-l ce s-a întâmplat. Când a auzit aceastea, Angel a zis că nu vrea să vorbească despre starea lui. Anais era tristă că nu putea să-l ajute, fiindcă nu-i spunea, dar n-a cedat, a conștientizat că ea este vinovată de cele întâmplate. Anais îi spuse că nu trebuie să fie trist și că era doar un simplu concurs. El se uita la ea, având o față roșie ca mărul, deoarece vorbea cu fata pe care o adora. Calmându-se, îi spuse că nu era asta cauza. În mintea lui el își spunea adevărul, motivul era că nu a reușit să îi spună că o iubește și nu a putut să o sărute.  El recunoscu că este foarte rușinat că n-a câștigat acel concurs. Anais se uita la el și, pentru că și ea îl iubea în taină, se gândea…. să-l sărute sau nu? A decis că nu, spunându-și că nu e momentul potrivit. După aceea, s-a gândit cum să îi spună asta lui Angel. Așa că a decis să se așeze lângă el, încurajându-l și spunându-i că nu trebuie să fie supărat că nu a câștigat acel sărut. După aceea, Angel o sorbea din priviri, iar involuntar buzele lui au simțit dulceața de fragă a buzelor ei…

Angel era neliniștit. A intrat în cameră și nu-și putea găsi locul, nu putea mânca, nu putea dormi, nu se putea concentra la nimic… Atunci, îi veni o idee minunată. Să-i trimită o scrisoare în cameră lui Anais. Zis și făcut!

Brașov, 07.07.2019

„Te port în minte și în suflet. Te simt în aerul pe care-l respir. Am doi ochi care vor să te vadă, am două mâini care vor să te îmbrățișeze, am două buze care vor să te sărute, dar am o singură inimă ce bate numai pentru tine. Te iubesc!”              

După câteva ore de când Angel i-a trimis scrisoarea lui Anais, el începu să se îngrijoreze… poate a greșit camera sau poate a luat scrisoarea altcineva. Dar, peste câteva minute de emoții maxime, la ușă bătu cineva. Până deschise, oaspetele necunoscut dispăruse. Sub ușă găsi o foiță cu un mesaj de la Anais:

„Vreau să-ți spun că am aceleași sentimente pe care le ai și tu față de mine. Te iubesc!

 Cu drag, Anais”

   După puțin timp, la ușa lui Angel bătu ghidul lor.  Baiatul crezu că e Anais și deschise ușa cu un zâmbet larg pe buze. Când văzu că nu e colega lui, el se întristă puțin. Ghidul venise pentru a-l anunța pe Angel despre următoarea lor excursie. Ea va avea loc la Bastionul Țesătorilor din Brașov în următoarea zi, la ora nouă, după micul dejun. Acest bastion este situat în colțul de sud-est al Cetății Brașov. El ocupă o suprafață de 1616 m2. A fost construit de către breasla țesătorilor. Are patru nivele și o arhitectură unică în sud-estul Europei. De asemenea, Bastionul Țesăturilor a fost  cruțat de marele incendiu din 1689. El este păstrat în forma sa originală. În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, este folosit din ce în ce mai mult pentru concerte de operă și petreceri, deoarece el dă dovadă de extraordinare calități acustice. Aflând acestea dintr-un ghid turistic, Matei și-a pus vioara în rucsac, ca să încerce să cânte acolo noua piesă învățată de el „Gingașa și tandra mea fiară”, de Eugen Doga – compozitorul lui preferat.

Așteptând cu nerăbdare următoarea zi, adolescenții s-au dus să se culce. A doua zi dimineață, grăbindu-se, Camelia și-a uitat portofelul. Cum au ajuns la Bastion, Matei și-a scos vioara și a început să cânte. Turiștii ce se plimbau pe acolo au rămas fascinați de cântecul interpretat minunat de către tânăr și au decis să-i mulțumească dându-i 100 de lei. Pe la prânz, Camelia și-a dat seama că nu are portmoneul cu bani. Matei, fiind un băiat drăguț, i-a dat banii strânși pentru a achita mâncarea. La prânz se apropie de ei un domn mai în vârstă, care era îmbrăcat foarte elegant. El se îndreptă spre Matei și-l întreabă:

– Tu ești cel care a cântat așa de frumos valsul de Eugen Doga?

– Da, răspunse cam surprins băiatul.

Doar după aceea elevul își dădu seama, observând ecusonul ce îl purta bărbatul în piept, că  necunoscutul era Cristian Măcelaru.

– Eu poimâne am un concert, însă lipsește un membru al orchestrei. Ai vrea să cânți tu în locul lui? Mi-ai fi de mare ajutor.

– Da, desigur! Mă simt onorat. Eu mă grăbesc puțin. Puteți să-mi dați vă rog numărul de telefon?

– Da, notează… Sună-mă și o să-ți spun detaliile.

– Desigur. La revedere!

– Pe curând!

  Ajunși la hotel, Matei era preocupat să repete cântecul, Anais și Anghel stăteau afară pe bancă și vorbeau, Camelia, Ruby și Delia se jucau de-a v-ați ascunselea, Dan își scria în carnetul personal, Alex citea în grădină din cartea sa preferată, iar ceilalți se jucau pe Playstation.

  Venise seara, iar toți tinerii erau obosiți după o zi așa de încărcată. Angel se duse să-i spună „noapte bună” lui Anais. Toți să culcaseră, în afară de unul care nu avea somn… Acesta era Matei. El repeta din greu pentru concertul de poimâine. La un moment dat a adormit și Matei, dar cu vioara în mână. Mai trecu încă o noapte. Matei, cu toate că se culca cel mai târziu, se trezea cel mai devreme și era plin de energie… Și ce credeți că făcea? Normal că repeta cântecul și era foarte bucuros că aproape îl învățase.

  După ce s-au trezit, s-au dus să ia micul dejun. Au primit mai multe feluri de cașcaval, toate felurile erau franțuzești și foarte bune. Aceste produse erau propuse pentru masă cu ocazia Zilei Independenței Franței. Matei îl sună pe Cristian Măcelaru și îl întrebă la ce oră și unde va avea loc evenimentul la care el trebuie să participe. El i-a spus că trebuie să se ducă într-un oraș apropiat de Brașov, și anume: Buzău. Îi anunță pe colegi, să își pregătească bagajele, pentru că vor pleca împreună. Toți prietenii s-au bucurat că vor avea ocazia să viziteze un alt oraș din România.

Ajunși la Buzău, s-au cazat la o vilă. Când elevii au intrat în curtea vilei, au văzut frumusețea ei adevărată… Era amenajată cu mult gust, speciile variate de flori îți furau privirea, grădina parcă era un colțișor de rai, iar cărarea care ducea spre ușa vilei te invita să pășești pragul acestui minunat loc. Arborii, ca niște străjeri, ocroteau vila de privirile curioșilor din exterior. Adolescenții erau fascinați de acest loc minunat.

   Mai erau trei ore până la prânz, iar după aceea, trebuiau să plece la concert. Matei mai făcea o ultimă repetiție, iar ceilalți explorau împrejurimile. După masă, toți și-au pregătit ghiozdanele și au plecat la concert. Spre surprinderea lor, concertul era în aer liber, într-o poieniță, iar în jurul ei era o rezervație naturală. Concertul a decurs de minune. Orchestra răsuna peste tot, iar păsările vesele repetau după vioare. Era o atmosferă de vis! Prietenii au descoperit o cărăruie ce ducea spre un lac imens: ce mult ar fi vrut să se scalde în el…

Ruby își luase cartea cu ea și împreună cu Alex s-au așezat să citească la umbra unui copac. Timpul trecu așa de repede încât a venit ora cinei. Copiii erau triști că plecau din acel loc pitoresc, dar știau că îi așteaptă multe excursii și vor descoperi România – țara de vis.

Ajunși la vilă, ei au aflat de un masterclass ce se va desfășura în acea seară, subiectul fiind  confecționarea lampioanelor. Angel cu Anais au desenat pe lampion câte o inimă, pentru a demonstra cât de mult se iubeau. Maria desenase câteva cifre și litere. Camelia decupase și lipise cinci înghețate de hârtie. Ruby acoperise grijuliu lampionul cu sclipici. Delia a desenat o carte și câțiva copii. Matei desenase câteva note muzicale și vioara sa. Dan a desenat un vampir care le-a amintit tuturor de farsa sa. Gabi a scris tot ce i s-a întâmplat în acea zi. Alex desenase cartea sa preferată, „Tom Sawyer”. În acea seară, adolescenții au înălțat lampioanele pe cerul înstelat. Fiind târziu, cu toții s-au culcat, având vise frumoase.

Pentru că aveau nevoie de un popas, când au ajuns la Brașov, au organizat un picnic, întrucât cele văzute și trăite necesitau „un moment de digerare”. Anais fermecase cu rochia ei pe toată lumea. Camelia și Maria erau îmbrăcate în pantaloni și tricouri, pentru a nu le pișca țânțarii. Delia optase pentru o fustiță scurtă, în carouri, iar Ruby, ca de obicei, atrăgea atenția prin rochia mulată pe corp și… Măi să fie! Încălțase și o pereche de pantofi cu tocuri înalte! Doar imaginea ei conta, nu atmosfera! Băieții n-au avut mari bătăi de cap cu vestimentația: blugi și tricouri. Aceștia s-au împrăștiat prin pădure pentru a strânge lemne de foc. Totul mergea strună, până la un anumit moment…

Ruby era aranjată nepotrivit pentru o astfel de activitate. Și-a împotmolit tocurile în iarba înaltă și deasă, astfel, înșirându-se paralel cu pământul. Toți s-au repezit să o ajute, dar atunci a fost momentul culminant… când au vrut să o ridice, rochia, care era lungă, de bal, s-a agățat de niște crengi căzute. Podoaba fu pe placul copacilor, o îmbrățișau din răsputeri. Astfel, din biata piesă vestimentară a mai rămas, practic, o minirochie. Acel picnic a fost memorabil prin prezența lui Ruby sau, mai bine zis, prin ,,strălucirea ei”. 

Urmatoarea zi, după picnicul ,,pe cinste”, ei au vizitat Pietrele lui Solomon. Fiecare și-a luat câte ceva: Ruby și Alex – o carte, Gabi – carnetul său, Matei – un fluier mic, Delia – modemul său, iar Camelia – multă mâncare. Dan, în schimb, s-a prefăcut că îi este rău și a rămas la vilă. Cu toții s-au întristat și i-au spus că vor face poze. În timp ce șoferul încărca bagajele, Dan s-a urcat în portbagajul autobuzului fără a fi văzut. Când au ajuns, au fost întâmpinați de ghid. El le-a spus că Julius Teutsch, un cronicar sas care a scris „Etnografia Țării Bârsei”, a descoperit la începutul secolului al XX-lea o fortificație aflată în amonte de Valea cu Apă, în locul cunoscut de șcheieni sub denumirea de „Între Chietri”. Aici, pe vremuri, urcau junii din Șcheii Brașovului în Miercurea Paștilor pentru a desfășura ritualul aruncării buzduganului și a juca hora junilor. Azi, acest eveniment tradițional al șcheienilor este cunoscut sub numele de „Coborârea junilor în Cetate și urcarea la Pietrele lui Solomon”, fiind realizat de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și din Brașovul Vechi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. Ziua în care a fost fixat acest eveniment este întotdeauna prima duminică după Duminica Paștilor, cunoscută sub numele de Duminica Tomii.

Prietenii erau fascinați de cele zise de ghid. Fetele, precum și băieții nu se puteau abține din a face poze. Dan a ieșit din portbagajul autobuzului când conducătorul dormea și  s-a costumat în fantoma lui Solomon, pentru a le face o farsă prietenilor săi. El se urcă pe potecă și le ieși înainte. Anais l-a văzut și a țipat speriată. Cu toții erau îngroziți, iar ghidul a fugit repede ca gândul. Ei s-au speriat și au început să țipe. Astfel, Dan spuse:

– Sunt fantoma lui Solomon!

Camelia, fiind mai curajoasă, întrebă:

– Ce vrei de la noi?

– Vreau să plecați de aici!

 Copiii au plecat supărați, iar Dan o luă pe scurtătură și se urcă în portbagajul autobuzului. Ajungând la hotel, Dan coborî și o zbughi înainte, schimbându-se și ascunzând costumul sub scaun. El s-a urcat în pat, prefăcându-se că se simte mai bine. Coborând din autobuz, toți au dat buzna în camera lui Dan. După ce i-au arătat pozele și i-au povestit cele întâmplate, fiecare s-a dus în camera sa. În timp ce luau cina, Dan le-a propus tuturor să organizeze un spectacol în care fiecare să-și prezinte talentul. Fiecare dorea să participe. Gabi a notat participanții și numerele lor în carnețelul său. El citi cu voce tare:

– Matei va cânta la pian, Maria va rezolva o ecuație grea, Camelia va prezenta câteva acrobații, Ruby o va machia pe Anais, Alex va citi din cartea sa preferată, Delia va cânta, Dan va jongla cu trei portocale, Anais și Angel vor prezenta un număr de magie, iar eu voi citi o parte din carnetul meu.

Seara aceea a fost plină de magie, amuzament, muzică și bucurie. Cu toții s-au distrat. Câștigătorii au fost Anais și Angel, fiindcă au avut cea mai frumoasa reprezentație. Câștigătorii au primit 100 de lei. După concurs, au mâncat câte o felie de tort pentru a sărbători. Cu toții s-au culcat împliniți. În ziua aceea au rămas la hotel, pentru a se odihni. Dimineața, Anais și Angel au profitat de timpul liber și au plecat la o cafenea aproape de hotel, cu banii câștigați la concurs. Angel i-a dăruit niște flori fetei și apoi și-au luat câte un ceai și o brioșă. Între timp, ceilalți au luat micul dejun. Când Anais și Angel s-au întors, toată lumea era ocupată cu lucrurile lor obișnuite…

Cu toții se odihneau. Era o zi liniștită, plină de soare, iar un vânticel ușor bătea printre ramurile mlădioase ale copacilor. Matei exersa la vioară, Dan și Angel se jucau FIFA pe Playstation, Ruby și Alex citeau, Maria scria ecuații, Camelia „naviga” pe Instagram, iar Anais, Delia și Gabi se jucau de-a v-ați ascunselea. Ghidul le-a spus că în următoarea zi vor merge la Turnul Alb, iar copiii au fost încântați de veste. Abia așteptau să viziteze acest turn.

Dan s-a dus în camera lui, pentru a-și ascunde mai bine costumul. Gabi l-a urmărit și a văzut că el i-a speriat, iar Dan l-a rugat să nu dezvăluie nimic. Într-un final, Gabi căzu de acord, dar scrise despre farsa lui Dan în carnetul său.

Apoi, cu toții s-au dus în parc pentru a se distra. Gabi și-a luat carnetul, dar nu era sigur de decizia pe care a luat-o. Dan nu era îngrijorat, el avea încredere deplină în Gabi, fiindcă erau cei mai buni prieteni. El s-a așezat sub un copac și a citit tot ce a scris despre farsa lui Dan. Când s-a ridicat, carnetul său a căzut pe jos, la pagina cu pricina. Anais a văzut carnetul și l-a ridicat, citind tot ce a scris Gabi despre farsa lui Dan. Ea fugit și le-a dezvăluit tuturor secretul lui Dan. Copiii s-au uitat la el cu o privire tăioasă. Cât ai clipi Dan se făcu la față ca o roșie și fugi, ascunzându-se după un copac. Nimeni nu i-a mai acordat atenție. Cu toții au plecat supărați înapoi la hotel. Dan plângea amarnic, doar Gabi a rămas să-l consoleze:

– Îmi pare rău, când m-am ridicat, carnetul meu a căzut, iar Anais l-a găsit.

– Nu e vina ta, eu sunt de vină, nu trebuia să-mi sperii prietenii.

– Mă voi duce la hotel și le voi explica totul!

– Nu te îngrijora, nu e nevoie, îmi voi cere singur iertare.

– Sunt de părere că ar trebui să te însoțesc, deoarece sunt și eu implicat în asta.

– Bine, dar eu te-am băgat în această situație.

– Nu-i nimic, te iert. Nu în zadar suntem prieteni.

– Bine, îți mulțumesc. Hai să mergem!

Dan și Gabi au plecat la hotel, dar nu mai era nimeni. Au căutat prin tot hotelul, însă nu au dat de niciunul dintre colegii lor. După un timp, au aflat de la recepționer că au mers cu toții la cinema și se vor întoarce după cină. Dan și Gabi se întrebau dacă ei erau cauza unei plecări așa de rapide. Întristat, Gabi zise:

– Nu credeam că o excursie îmi va schimba viața.

– Îmi pare rău, e doar vina mea. Dacă nu făceam acea farsă, totul era bine.

Gabi nu mai știa ce să zică, în sinea lui credea că era doar vina lui Dan, însă își făcuse curaj și spuse:

– Dan, iartă-mă, dar nu știu dacă vom mai rezolva această problemă.

– Gabi, nu te teme, orice ar fi, eu voi rezolva această problemă.

– Bine.

– Hai să ne jucăm FIFA pe Playstation acum!

– Hai!

Seara, copiii s-au întors de la cinema, dar nu au vorbit nici cu Dan, nici cu Gabi. Cu toții s-au adunat în camera lui Angel, numai Dan și Gabi trăgeau cu urechea sprijiniți de ușă. Toată seara băieții au încercat să înțeleagă ce se petrece în camera lui Angel. În zadar băieții stăteau la ușă, fiindcă nu auzeau nimic.

Dis-de-dimineață, copiii au mers să viziteze Turnul Alb. Nimeni nu le acorda atenție lui Dan și lui Gabi. Ghidul care i-a întâmpinat pe copii era foarte simpatic. El le-a povestit că Turnul Alb – construit între anii 1460 și 1494 – impresionează și astăzi prin masivitatea și zveltețea liniilor sale arhitectonice. Astfel, putem spune că, din punct de vedere arhitectural, avem de a face cu: un plan semicircular deschis, peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului, înălțime: 20 m spre oraș și 18 m înspre deal, zidurile au la bază 4 m, iar diametrul turnului măsoară 19 m. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală și balcoane susținute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul cetății, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil. Se putea vedea Blumăna și, cu cele cinci etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov. În interiorul turnului s-a păstrat coșul de fum de deasupra unei vetre, care putea servi și pentru încălzirea paznicilor și a apărătorilor – breslași cositori și arămari. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligația de apărare a turnului, numărul meșterilor fiind scăzut. Din cauza incendiului din 21 aprilie 1689, Turnul Alb a ars, fiind renovat abia în 1723. Alte acțiuni de restaurare au fost efectuate în anii 1902, 1974, 2002 și 2005 – 2006. Astăzi deține și un muzeu.         Copiii erau fascinați de tot ce le povestea ghidul. Toți făceau fotografii și admirau peisajul încântător. În turn se aflau poze cu oastea și cu armele vechi. De la balcoanele cetății puteai admira orașul Brașov.

Gabi era puțin somnoros, fiindcă toată noaptea nu a dormit gândindu-se la dragii săi prietenii. El îi zise lui Dan:

– Dan, ne vom mai împăca cu prietenii noștri?

– Da, îi răspunse nesigur Dan.

Gabi îl privi lung pe Dan și continuă să-și caute de drum. După ce au vizitat tot turnul s-au întors la hotel. La prânz au primit delicatese franțuzești. După masa copioasă, Gabi a vorbit cu prietenii săi și s-au împăcat, organizând o mare petrecere. La sărbătoare au cântat, au dansat, s-au jucat și s-au distrat. Totul a fost minunat. Matei a cântat la fluier o baladă. Toți au rămas plăcut surprinși de interpretarea baladei. Camelia le-a arătat noile sale acrobații. Dan se bucură că s-a împăcat cu prietenii săi și și-a jurat că nu va mai face niciodată astfel de farse. Gabi își privea din nou prietenii uniți, se așeză într-un colț și începu să scrie despre acest eveniment. La sfârșit de petrecere, fiind curios, Alex l-a întrebat pe Dan:

– Cum ai reușit să ne sperii, întorcându-te la hotel fără a fi observat de cineva?

Dan i-a explicat lui Alex cum s-a urcat în portbagajul autobuzului pentru a merge cu ei. Alex a fost uimit de istețimea lui Dan. Fiind obosiți, cu toții au mers la culcare. Lumina lunii invada camera lui Dan. Această lumină puternică nu-l lăsa să adoarmă. Tot felul de gânduri îi treceau prin minte. Se ridică din pat și umblă prin odaie. Înspre dimineață adormi și visă că se află din nou la Castelul Bran, speriindu-i pe prietenii săi, doar că, de data asta, nimeni nu s-a speriat. Toți râdeau în hohote, numai Dan privea mirat, neînțelegând ce se întâmplă. Deodată, se trezi speriat, cercetând odaia și căutând chipurile amicilor săi.

Dintr-odată își aminti că mâine este ziua sa de naștere, împlinea 13 ani și aștepta cu nerăbdare această zi, încercând să ghicească ce cadouri va primi. Se îmbrăcă iute și coborî la micul dejun. Când ajunse, observă că prietenii lui șoșoteau, iar acest fapt îl făcu curios. Se așeză pe scaun și începu să mănânce din bucatele de pe masă. Din toată inima dorea să afle despre ce vorbeau colegii săi.

 De fapt, copiii plănuiau o petrecere pentru Dan. Împlinea 13 ani… nu era glumă! Aveau nevoie de un plan pentru a nu afla sărbătoritul ce surpriză îl aștepta. În acea zi, Gabi, Matei și Dan au mers la cinema, pentru că ceilalți copii au plecat la Coresi Shopping Center, să cumpere cadouri prietenului lor și niște decorațiuni. În dimineața următoare, Dan a fost trezit de către razele gingașe ale soarelui, anunțându-l că este ziua cea mare. Când s-a dus să ia micul dejun, băiatul a observat că amicii lui nu l-au felicitat. Poate că au uitat?

După ce au mâncat delicioasele bucate, Angel și Alex l-au luat pe Dan la o plimbare prin Parcul Trandafirilor, în timp ce ceilalți organizau petrecerea. Anais, Maria și Camelia preparau un tort cu ciocolată, în timp ce Ruby, Delia, Matei și Gabi se ocupau de decorațiuni.

– Credeți că o să îi placă darul nostru? întrebă puțin îngrijorată Delia.

– Sunt sigură că îl va aprecia mult, au răspuns Ruby și Anais.

 La ora 13:00, băieții au venit înapoi la pensiune. Pentru că era ora prânzului, ei s-au îndreptat spre sala de mese. Când au intrat, ce să vezi? Baloane de diferite culori și forme dansau hora în jurul camerei, în timp ce gigantul panou unde era scris „LA MULȚI ANI, DAN!” era vedeta petrecerii.

– SURPRIZĂ! LA MULȚI ANI! au strigat și au cântat cu toții în cor.

– Woow! Este uluitor! Vă mulțumesc foarte mult, prieteni, este minunat! exclamă mulțumit Dan.

Deodată, Camelia a venit cu un tort frumos decorat, ce purta mândru o coroană cu 13 lumânări, pe care sărbătoritul le-a suflat fericit. Dan a primit cadou cartea „Heidi, fetița munților”, de Johanna Spyri, pe care voia să o citească de mult timp și un ceas de mână de la care nu își mai putea lua ochii. Amicii au petrecut o zi pe cinste împreună, unde doar veselia și clipele bune au domnit. Dan  s-a simțit cu adevărat fericit.

 În ziua următoare, după un somn sănătos și o vizită în Țara Viselor, Dan s-a trezit cu zâmbetul pe buze, amintiri de la petrecere încă dansând în jurul lui. Apoi, băiatul și-a amintit că azi vor vizita Muzeul de Istorie din Brașov, aflat în Casa Sfatului. Aștepta de mult timp să viziteze această clădire, mai ales pentru istoria sa bogată. Copii și-au luat cele necesare pentru excursie și au plecat. Imediat ce au văzut măreața clădire, au dorit să intre și să afle cum arată și interiorul acesteia. Mai ales Gabi care știa și el câte ceva despre Turn.

– Casa Sfatului este un important monument de arhitectură din Brașov și inițial a fost doar un turn de supraveghere, relatase Gabi amicilor săi.

– Așa este, Gabi, continuă ghidul lor. De asemenea, pe 23 decembrie 1420 se încheie un acord între Adunarea Districtului Țării Bârsei și Breasla Blănarilor cu privire la construirea Casei Sfatului. În acest document se menționează că reprezentanții Breslei Blănarilor au îngăduit celor nouă comune din Țara Bârsei să-și construiască deasupra bolții de vânzare a breslei o cameră pentru „acordarea dreptății” și pentru ședințele magistratului. Totuși, din cauza invaziei turcilor din 1421 și din cauza distrugerii în mare parte a orașului, precum și din cauza arestării magistratului orașului, acest proiect va fi amânat. Clădirea s-a transformat în primărie pe măsură ce orașul s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre Casa Sfatului din Brașov apare în 1503, ea fiind menționată sub numele de „Praetorium”. Construcția a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale. Administrația orașului se mută din aceasta clădire în anul 1876, într-o clădire nouă, situată la intersecția străzilor Republicii și Mihail Sadoveanu. Apoi, la începutul secolul al XX-lea, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru menținerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală a acestui loc a avut loc în anii 1909–1910, când acoperișul baroc a fost înlocuit cu actualul acoperiș piramidal, cu țigle colorate. Din 1950, clădirea găzduiește Muzeul Județean de Istorie pe care îl veți vedea chiar acum, anunță el.

   Imediat după cele zise, el deschise ușa spre muzeu și le prezentă tuturor minunile acestuia. Toți au rămas fermecați de exponatele muzeului și de spusele ghidului. După ce excursia s-a încheiat, prietenii au hotărât să mai cutreiere puțin străzile Brașovului, așa că au plecat să mănânce înghețată. Gelateria aleasă de ei era foarte populară, așa că au fost nevoiți să aștepte un pic la coadă. Când în sfârșit a venit rândul lor, copiii au fost foarte fericiți, chiar dacă se simțeau mai topiți decât înghețata. Ei au ales înghețată la cornet, alegându-și fiecare aromele preferate: Dan a ales vanilie cu fulgi de ciocolată, Gabi a luat înghețată cu aromă de fistic, Matei și Alex au ales ciocolata, Anais și Angel au luat globuri de căpșuni, iar Ruby, Camelia, Delia și Maria au cumpărat înghețată cu aromă de afine. După ce și-au savurat înghețata, Alex a propus:

– Hei, ascultați, am observat în timp ce veneam aici că pe această stradă există un anticariat cu lucrări destul de ieftine. Ce ziceți? Să îl vizităm?

– Ce idee bună! exclamă Delia.

– Chiar așa, zise Maria, să mergem !

Ajunși la ușa acestuia, prietenii au studiat cu atenție frumoasele litere aurii ce formau cuvântul ANTICARIAT. Înăuntru îi întâmpină o atmosferă plăcută și mirosul de cărți. Într-un colț al camerei, se afla un birou la care stătea o bătrânică:

– Bine ați venit, copii! Intrați și descoperiți minunile cărților! Chiar dacă par vechi și prăfuite, vă asigur că fiecare dintre ele conține o poveste incredibilă și palpitantă, pe care vă veți grăbi să o parcurgeți!

Imediat după cele spuse de vânzătoare, toată lumea a prins curaj și copiii s-au răspândit: Gabi la cărțile de istorie, Matei la cărțile de muzică, Maria la cărțile de bucate, Angel și Anais la cărțile de poezii, iar restul la romanele de ficțiune. După ce au petrecut o jumătate de oră printre numeroasele povești așezate pe hârtie, doar unii dintre ei au găsit ceva pe gustul lor: Angel a ales o carte cu poezii, pe care apoi i-a dăruit-o lui Anais, Delia a cumpărat seria „Jocurile Foamei”, alcătuită din trei romane, de Suzanne Collins, Dan a rămas captivat de seria „Sherlock Holmes”, Gabi a găsit un scurt ghid despre istoria Brașovului, iar Ruby și Camelia erau nerăbdătoare să achiziționeze seria „Cronicile Rosewood ”, de Connie Glynn. După ce și-au luat rămas-bun de la drăguța vânzătoare, amicii s-au întors la pensiune. Au fost impresionați de vizita la anticariat și, împărtăşindu-şi emoțiile, nici n-au observat cum trecuse timpul. La cină n-au stat prea mult, deoarece aveau atâtea de făcut. Dan şi Alex au ales să se bată pentru titlul de cel mai bun jucător FIFA, Maria şi Anais voiau să descopere misterul cărților, iar Delia şi Alex au petrecut sfârșitul serii ascultându-l pe Matei cântând armonios la chitară.

Ziua următoare au început-o cu mare gălăgie. Cu toții au dormit peste program. Zăpăcit, ghidul bătea la ușile copiilor, pe care încerca să-i trezească, dar fără prea mult succes. Copiii au sărit peste micul dejun, deoarece autocarul era gata să plece fără ei. Aveau de vizitat Parcul Aventura şi Grădină Zoologică, iar seara se încheia cu o plimbare cu telecabina. În drum spre parc era o brutărie de la care venea o aromă îmbietoare de gogoși şi vanilie. Au mers cu toții şi au luat în grabă câte o gogoașă, savurându-le cu plăcere. Emoții, curaj, îndemânare, distracție şi depășirea fricii de înălțime, asta îi aştepta pe copii în Parcul Aventura. Băieții, dornici de adrenalină, au străbătut 16 trasee de dificultate progresivă, iar fetele au străbătut lacul, fiind suspendate pe „Marea Tiroliană peste Lac”. Copleșiți de spiritul aventurii, nu voiau să plece din parc, însă în program îi aştepta o altă comoară a Braşovului, spectaculoasa Grădină Zoologică. Marea surpriză a constat în diversitatea speciilor prezente, de la drăgălașii piranha şi zăpăciții capucini, până la micul crocodil şi tigrii fioroși. Ruby şi Maria au păstrat niște firimituri de la cornurile de dimineață şi voiau să hrănească peștișorii de recif, dar Matei și Dan le-a spus că nu este permis, arătând spre semnul unde scria: „Nu hrăniți animalele”. Apoi, ghidul a condus copiii pe Aleea de sub Tâmpă. De aici se putea urca pe munte cu telecabina şi, deoarece se însera, îşi doreau să admire spectaculosul apus. Copiii s-au urcat în telecabine și, în timp ce mergeau, au admirat apusul, au mai vorbit între ei și au povestit fiecare câte o situație amuzantă din viața lor. După aceea, au plecat la hotel să se odihnească, deoarece îi aștepta o zi grea… mergeau la Constanța.

În următoarea zi, copiii s-au trezit fericiți și și-au făcut bagajele, pornind la drum. În autocar, s-au jucat „Adevăr și provocare”; şi-au dat provocări și au aflat multe lucruri unii despre ceilalţi, însă Camelia nu s-a jucat cu ei, pentru că ea avea un mic secret pe care nu voia să-l spună prietenilor săi. Ei au întrebat-o dacă vrea să joace, însă ea nu a dorit, spunându-le că nu are dispoziție. De asemenea, nici Matei nu a vrut să joace, așa că a stat…

După o călătorie lungă cu autocarul, în sfârșit, au ajuns. Copiii s-au cazat la un hotel aproape de mare, și-au luat fiecare câte un lucru important în micul bagaj și, mai ales, toți aveau costumul de baie, prosopul, crema de soare și ochelarii. Au ajuns la malul mării, ce-i drept, cam aglomerat, dar s-au distrat, au înotat, s-au jucat de-a prinselea, s-au stropit etc.

Doar Camelia și Matei nu au intrat în apă, spunând că și-au uitat costumele de baie acasă, însă nu asta era cea mai mare problemă, ci faptul că fetei îi era frică de apă, iar Matei nu știa să înoate. Dar cei doi nu erau triști, dimpotrivă, au început să se cunoască mai bine… oare să se fi înfiripat ceva între ei?

Spre seară, au vrut să plece cu vaporul, dar Cameliei îi era frică să se urce. După discuția sa cu Matei, băiatul a aflat că ei îi este frică de apă, însă el o încuraja și îi spunea că e doar o simplă plimbare. Într-un final, fata s-a urcat, cu rezerve, dar cel mai înfricoșător moment a fost faptul că era să afle prietenii săi de micul ei secret. Au ajuns obosiți, după o zi plină de distracție, dar s-au gândit să le facă o mică farsă lui Matei și Cameliei. Întrucât nu au vrut să interacționeze prea mult cu ei, au plănuit totul din timp și era imposibil să dea greș.

Toți adolecenții au așteptat să adoarmă cei doi, apoi, pe la ora 12 noaptea, au decis să pună planul în aplicare: au luat cu toții coriocile, creioanele, pasta de dinți, tot ce aveau, și au plecat… i-au mâzgălit pe față, i-au filmat și i-au fotografiat. Copiii încercau să se abțină și să nu râdă în timp ce făceau nebunia, dar apoi i-au trezit și au izbucnit în râs. Cei doi nu știau ce se întâmplă. După ceva timp, și-au dat seama, au râs și ei, spunând că se vor răzbuna. S-au culcat, căci, în următoarea zi, ei trebuiau să viziteze un loc foarte interesant.

Punctul turistic ce trebuia vizitat era „Cascada Cailor”, situată în apropiere de stațiunea turistică Borșa. Când au ajuns, au fost încântați de tot ce au văzut. Doar Camelia nu era entuziasmată. Ea s-a îndepărtat de grup și brusc căzu și se rostogoli. Toți cei din jur au început să râdă, în afară de profesoară și de Matei. Speriat, el a fugit să o ridice, iar profesoara a liniștit copiii și i-a certat din cauză că nu e frumos să râzi de cineva când are un necaz. Elevii i-au cerut scuze Cameliei și profesoarei. Îngrozită, fata a plecat să se calmeze în autobuz. Matei a fugit după ea, să o încurajeze. Peste zece minute au venit și ceilalți copii și și-au cerut din nou scuze. În autobuz, toți se jucau, numai Camelia stătea cu fața posomorâtă la geam. Nimeni nu o putea înveseli.

Iată că au ajuns la o nouă destinație! Camelia era încă stresată și tristă. Matei o tot întreba de ce este așa de tristă, însă ea nu îi răspundea. Al doilea loc minunat era „Lacul Sfânta Ana”. Camelia repeta în gând: „Cum se poate să fie atâta apă?” Era un loc minunat, înconjurat de o pădure fenomenală. Matei a luat-o brusc de mâini și s-a dus să ceară permisiunea pentru o plimbare cu barca pe lac. Camelia a încercat să îl oprească, dar nu a reușit. Fără însoțitor nu li s-a permis. Barca plutea lin, cerul se rotea și soarele lucea. Cei doi se apropiau tot mai mult unul de celălalt. După atâtea experiențe cu apa, fata începea să se înțeleagă cu ea.

E timpul plecării, iar cei doi deja s-au gândit cum să se răzbune. În autobuz toți se jucau, chiar și Camelia s-a alăturat. Au ajuns și la ultima destinație, unde era locul de popas. Spre fericirea Cameliei, nu era un râu sau o cascadă. Era o rezervație naturală, „Tinovul Mare”. Aici au mâncat, s-au distrat și s-au jucat. După ce toți au ajuns la hotel, s-au culcat… Numai Matei și Camelia nu și-au permis să adoarmă. Au luat pahare de unică folosință, le-au umplut cu apă și le-au aranjat pe podea. Noaptea a trecut repede, iar copiii trebuiau să se aranjeze repede, pentru că participau la noi aventuri. Numai că îi aștepta o mică surpriză. Acele pahare nu puteau fi date la o parte sau, dacă încercai să faci asta, întreaga podea era inundată… Copiii s-au supărat, dar şi-au dat seama că meritau asta.

Următoarea destinaţie a fost ,,Peştera Urşilor”. Ghidul le-a povestit una dintre cele mai interesante legende despre această peşteră. Se spune că, în urmă cu foarte mult timp, în peşteră trăiau peste 140 de urşi. Într-o zi, o stâncă imensă a blocat gura de acces a peşterii, iar urşii au rămas captivi. Pentru că erau foarte mari, cu o greutate de peste 1000 de kilograme, urşii au început să se devoreze între ei, până când a rămas doar unul, murind și el, în cele din urmă, de foame. Lui Ruby i s-a făcut frică şi a început să meargă prin peşteră, crezând că se duce spre ieşire. În schimb, se rătăci. Norocul ei a fost că Alex a urmărit-o, crezând că va găsi un loc interesant. Însă… au ajuns într-un loc neştiut. Parcă auzeau răsuflarea urşilor… După un timp, Delia a observat că cei doi lipsesc. I-a anunţat pe colegi şi pe ghid. Toţi se uitau la Dan.

– Ce e?

– Nu mai face glume proaste! Unde sunt Alex şi Ruby?

– Nu ştiu, Delia, nu i-am văzut. Jur!

– Atunci, unde sunt?

– I-au mâncat urşii, spuse Gabi.

– Haideţi să-i căutăm! spuse Anais.

Şi au început să îi caute, dar… Erau de negăsit! După multe căutări, i-au găsit într-un loc destul de ascuns al peşterii.

– Eu şi camaradul meu am avut ocazia să luăm prânzul cu o familie în mijlocul unui parc, unde păunii mergeau nestingheriţi pe lângă oameni, spuse entuziasmată Ruby.

– Și fluturii se plimbau pe năsucurile noastre în timp ce desenam cu cretă pe asfalt! povestea fericit Alex.

Cei doi au mărturisit că regretă faptul că ghidul i-a trezit din această stare de visare. În momentul în care corpurile lor s-au dezgheţat, datorită păturilor, copiii s-au rupt brusc din acea realitate paralelă. A fost necesar ca ghidul şi colegii să îi ia în braţe şi să-i învelească părinteşte cu păturile pe care le aveau în ghiozdane, oferindu-le, de asemenea, două căni de ciocolată caldă. După ce copiii și-au revenit puţin, au început pe rând să povestească despre ţara de vis pe care au vizitat-o din întâmplare. Era o ţară în care toată lumea se comporta politicos şi avea bunul-simţ în ADN. Poate că nu era bogată, dar populaţia ei vibra sub semnul unor valori comune. Poate că nu era mare, dar cetăţenii formau o comunitate bine închegată. Era o ţară pe care nu puteai să nu o iubeşti, căci te cucerea prin ordinea care guverna întregul ţinut! Fiecare om avea o misiune în viaţă şi o cauză pentru care lupta zilnic.

Anii au trecut, cei zece prieteni au luat-o pe drumuri diferite, păstrând totuși legătura.

În una dintre zile, Gabi își găsi în pod jurnalul în care a scris în vacanța de la Brașov. Și-a recitit jurnalul cu mare plăcere. Anais și Angel au găsit prin sertare poze din excursie. Matei și-a găsit într-o debara vioara la care nu a mai cântat de ani buni. Dan și-a regăsit toate materialele cu care făcea farse. Toți au decis să se reîntâlnească la o cafenea din Brașov. Povestind întâmplări la o ciocolată caldă, și-au adus aminte de multe clipe petrecute împreună…